TREBUIE SA MORI! - Scumpă este inaintea Domnului moartea celor iubiți de El. Ps.116,15

”Apoi, privirile mi-au fost întoarse de la slavă şi mi-a fost arătată rămăşiţa de pe pământ. Îngerul li s-a adresat: „Veţi putea evita voi ultimele şapte plăgi? Veţi merge voi în slavă şi vă veţi bucura de tot ce a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc şi sunt gata să sufere de dragul Lui? Dacă este aşa, trebuie să muriţi pentru a putea trăi. Pregătiţi-vă, pregătiţi-vă, pregătiţi-vă. Pregătirea voastră trebuie să fie mai profundă decât cea pe care o faceţi acum, căci vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi-i va nimici pe toţi păcătoşii de pe el. Jertfiţi totul pentru Dumnezeu. Puneţi totul pe altarul lui — eul, averea, totul ca o jertfă vie. Va fi nevoie de tot ce aveţi pentru a intra în slavă. Strângeţi-vă o comoară în ceruri, o comoară pe care hoţii nu pot s-o fure şi nici rugina s-o strice. Trebuie să fiţi părtaşi cu Hristos la suferinţele Lui aici, dacă vreţi să fiţi părtaşi cu El la slava Sa în lumea cea nouă.”

Cerul va fi nespus de ieftin, dacă-l vom obţine prin suferinţă. Trebuie să ne tăgăduim eul în tot drumul nostru, să murim zilnic faţă de el, să lăsăm ca să iasă la iveală numai Isus şi să ţinem necurmat slava Sa înaintea ochilor. Am văzut că aceia care au îmbrăţişat în ultima vreme adevărul vor trebui să ştie ce înseamnă să suferi de dragul lui Hristos, că vor avea de trecut prin încercări care vor fi dureroase şi tăioase pentru ca ei să poată fi curăţiţi şi învredniciţi, prin suferinţă, să primească sigiliul viului Dumnezeu, să treacă prin timpul necazului celui mare, să-L vadă pe Împărat în frumuseţea Sa şi să stea în prezenţa lui Dumnezeu şi a îngerilor curaţi, sfinţi.” {ST 67.1}

”Mulţi care mărturisesc Numele lui Hristos şi pretind că aşteaptă apropiata Sa întoarcere nu ştiu ce înseamnă să suferi pentru Hristos. Inimile lor nu sunt înmuiate prin har şi ei nu sunt morţi faţă de eu, după cum se face dovada în diferite moduri. În acelaşi timp, ei vorbesc despre faptul că trec prin încercări. Dar motivul principal al încercărilor lor este o inimă nesupusă, care face eul atât de sensibil, încât se irită deseori. Dacă asemenea persoane ar putea să-şi dea seama ce înseamnă să fii un umil urmaş al lui Hristos, un creştin adevărat, ar începe să lucreze cu multă hotărâre — şi ar începe aşa cum se cuvine. Mai întâi, ei ar muri faţă de eu, apoi ar fi gata oricând pentru rugăciune şi ar controla fiecare pasiune a inimii. Fraţilor, renunţaţi la independenţa voastră, la încrederea pe care o aveţi în voi înşivă şi urmaţi Modelul cel blând. Ţineţi-L pe Isus în gândurile voastre — El este exemplul vostru şi voi trebuie să călcaţi pe urma paşilor Lui. Priviţi către Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, care, pentru bucuria ce I-a fost pusă înainte, a îndurat crucea şi a dispreţuit ruşinea. El a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire atât de mare faţă de Sine. Pentru păcatele noastre a fost El odinioară Mielul cel blând, lovit, rănit, năpăstuit şi înjunghiat. Atunci haideţi să suferim şi noi pentru Isus, să răstignim eul zilnic şi să fim părtaşi la suferinţele lui Hristos aici, pentru a putea fi făcuţi părtaşi cu El la slava Sa şi să fim încununaţi cu glorie, cinste şi viaţă veşnică.” {ST 114.1}

”Într-una dintre ocazii, am vorbit despre adevărata sfinţire ca nefiind altceva decât o moarte zilnică faţă de eu şi o conformare zilnică faţă de voia lui Dumnezeu. În timp ce mă aflam în Oregon, mi-a fost arătat că unele dintre bisericile tinere din Conferinţa New England erau în pericolul de a denatura învăţătura privitoare la sfinţire. Unele dintre ele urmau să fie înşelate de o interpretare greşită a acestei doctrine, în timp ce altele, cunoscând influenţa ei înşelătoare, îşi vor da seama de pericolul în care se află şi se vor îndepărta de ea. Sfinţirea descrisă de apostolul Pavel se află într-un conflict continuu cu eul. El a spus: „În fiecare zi mor” (1 Corinteni 15, 31 — versiunea engleză). Voinţa şi dorinţele lui se aflau într-un conflict neîncetat cu datoria lui şi cu voia lui Dumnezeu. În loc de a urma propria înclinaţie, el a făcut voia lui Dumnezeu, oricât de neplăcută şi de chinuitoare era aceasta pentru firea lui pământească.” {SVM 237.1}

”Relele nu pot fi îndreptate — aşa cum nu se pot face schimbări în caracter — doar prin câteva eforturi slabe, intermitente. Zidirea caracterului nu este o lucrare de o zi, nici de un an, ci de o viaţă. Lupta de biruire a eului, lupta pentru sfinţenie şi pentru cer durează toată viaţa. Fără un efort continuu şi o activitate neîntreruptă, nu poate exista nici o înaintare în viaţa divină, nici dobândirea coroanei de biruitor. Cea mai puternică dovadă a căderii omului dintr-o condiţie superioară este faptul că ne costă atât de mult să ne întoarcem. Calea de întoarcere poate fi câştigată numai printr-o luptă aprigă, centimetru cu centimetru, ceas de ceas. Într-o clipă, printr-un act grăbit, neatent, ne putem lăsa în puterea răului; însă, pentru a rupe lanţurile şi a dobândi o viaţă mai sfântă, este nevoie de mai mult de o clipă. Scopul poate fi formulat, lucrarea începută; însă, împlinirea lui va necesita trudă, timp, perseverenţă, răbdare şi sacrificiu. Nu ne putem permite să acţionăm din impuls. Nu putem fi pe picior greşit nici o clipă. Asaltaţi de ispite fără număr, trebuie să rezistăm cu fermitate sau vom fi biruiţi. Dacă am ajunge la încheierea vieţii cu lucrarea neterminată, rezultatul ar fi o pierdere veşnică.
Viaţa apostolului Pavel a fost un conflict neîncetat cu eul. El a spus: „Eu mor în fiecare zi” (1 Corinteni 15, 31). Voinţa şi dorinţele sale intrau zilnic în conflict cu datoria şi voinţa lui Dumnezeu. În loc să-şi urmeze înclinaţiile, el a făcut voia lui Dumnezeu, oricât ar fi fost de greu să-şi răstignească firea.
La încheierea vieţii sale de conflict, privind înapoi la luptele şi biruinţele lui, el a putut spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, «în ziua aceea», Domnul, Judecătorul cel drept” (2 Timotei 4, 7-8).” {DV 453.1}

”Inima ta este lipită de comorile tale pământeşti, de aceea nu este loc în ea pentru cele cereşti. Aceste biete lucruri care se văd — cele pământeşti — umbresc slava celor cereşti. Unde îţi este comoara, acolo îţi va fi şi inima. Cuvintele tale vor dovedi, faptele tale vor arăta unde este comoara ta. Dacă este în această lume, spre câştigul redus al celor pământeşti, preocupările tale se vor manifesta în acea direcţie. Dacă lupţi pentru moştenirea veşnică cu stăruinţă, energie şi zel proporţionale cu valoarea acesteia, atunci vei putea fi un candidat cinstit pentru viaţa veşnică, un moştenitor al slavei. E nevoie de o convertire proaspătă în fiecare zi. Mori zilnic faţă de eu, pune-ţi frâu la limbă, controlează-ţi cuvintele, încetează murmurările şi plângerile, nu lăsa să-ţi scape de pe buze nici un cuvânt de critică. Dacă asta cere un efort mare, fă-l; vei fi răsplătit dacă îl vei face.” {1M 698.3}

Nimeni nu doreste sa moara. Se iubeste pe sine destul de mult ca sa nu-si doreasca moartea eului. E clar ca odata ce accepta rastignirea firii vechi, trebuie sa traiasca pentru altii, sa se sacrifice pentru altii si sa faca pe altii fericiti. Asa ca…foarte putin probabil ca cineva sa isi doreasca a muri fata de pacat…


Satana este hotarat ca oamenii sa nu vada dragostea lui Dumnezeu, care L-a condus sa dea pe Singurul Sau Fiu pentru a salva omenirea pierduta, caci bunatatea lui Dumnezeu este cea care conduce pe oameni la pocainta. Oh, cum vom reusi sa punem inaintea lumii, iubirea profunda, pretioasa a lui Dumnezeu? Nu putem face aceasta altfel, decat exclamand:”Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu!” Sa spunem deci pacatosilor:”Iata Milelul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!” Prezentand pe Isus ca Reprezentant al Tatalui, vom fi in masura sa risipim umbra pe care Satana a aruncat-o pe calea noastra ca sa nu vedem mila si marimea iubirii inexprimabile a lui Dumnezeu, asa cum se manifesta in Isus Hristos.
Priviti la crucea de pe Calvar. Aceasta este o dovada pemanenta a iubirii nemarginite, a milei nemasurate a Tatalui ceresc. Oh, fie ca toti sa se pocaiasca si sa faca faptele lor dintai. Cand bisericile fac acest lucru, ei vor iubi pe Dumnezeu si pe semenii lor mai presus de ei insisi. Efraim nu va invidia pe Iuda, si Iuda nu se va razvrati impotriva lui Efraim. DESPARTIRILE VOR FI VINDECATE, sunetele violente de conflict nu vor mai fi auzite la hotarele lui Israel. Prin harul dat lor in mod gratuit de Dumnezeu, toti vor incerca sa raspunda rugaciunii lui Hristos, ca ucenicii Sai sa fie una, dupa cum El si Tatal una sunt. Pacea , iubirea, mila, si bunavointa vor fi principiile statornice ale sufletului. Dragostea lui Hristos va fi tema oricarei limbi, si Martorul adevarat nu va mai spune, “Dar ce am impotriva ta, este ca ti-ai parasit dragostea dintai.” Poporul lui Dumnezeu va ramane in Hristos, dragostea lui Isus va fi descoperita, si un singur Duh va anima toate inimile, regenerand si reinnoind toate dupa chipul lui Hristos, modeland toate inimile dupa asemanarea inimii Lui. Ca ramurile vii ale adevaratei Vite, toti vor fi uniti cu Hristos, Capul viu. HRISTOS VA RAMANE IN FIECARE INIMA, calauzind, MANGAIND, sfiintind si prezentand lumii unitatea urmasilor lui Isus, purtand astfel marturia ca acreditarile ceresti sunt oferite bisericii ramasitei. IN UNITATEA BISERICII LUI HRISTOS SE VA DOVEDI CA DUMNEZEU A TRIMIS PE SINGURUL SAU FIU IN LUME…”( EGW- The 1888 Materials, vol 3 pag 139-139, trad rom)

”…Să lăsăm ca iubirea lui Hristos să ne determine să fim plini de compasiune şi tandreţe, pentru a putea plânge pentru cei greşiţi şi care s-au îndepărtat de Dumnezeu. Un suflet are o valoare infinită. Aceasta nu poate fi estimată decât prin preţul plătit pentru răscumpărarea lui. Calvarul! Calvarul! Calvarul va lămuri adevărata valoare a unui suflet!” {3M 187.2}

”El, care a luat firea umană asupra Sa, ştie ce înseamnă compasiunea faţă de suferinţele omenirii. Nu numai că Hristos cunoaşte fiecare suflet, nevoile personale şi încercările acelui suflet, dar ştie şi toate împrejurările care frământă şi nedumeresc spiritul. Mâna Sa este întinsă cu o gingăşie plină de milă către fiecare copil suferind al Său. Cei care suferă cel mai mult primesc cea mai adâncă compasiune şi milă din partea Sa. El este mişcat de înţelegerea neputinţelor noastre şi doreşte ca noi să lăsăm nedumeririle şi necazurile noastre la picioarele Sale şi să le părăsim acolo..
Când ispitele te asaltează, când grijile, nedumeririle şi întunericul par să-ţi învăluie sufletul, priveşte către locul din care ai văzut ultima dată venind lumina. Odihneşte-te în iubirea lui Hristos şi sub grija Sa protectoare. Când păcatul se luptă în inimă pentru supremaţie, când vina apasă sufletul şi împovărează conştiinţa, când necredinţa întunecă mintea, aminteşte-ţi că harul lui Hristos este de-ajuns pentru a birui păcatul şi a risipi întunericul. Intrând în comuniune cu Mântuitorul, intrăm pe teritoriul păcii…”(EGW, Isus, Marele Medic p 13)

Numai cei care au fost transformati de Duhul lui Dumnezeu sunt vii; restul sunt morți spiritual. Trebuie să ne gândim că suntem într-o lume plină de cadavre spirituale, și munca noastră este să îi aducem la viața lui Dumnezeu.Oamenii sunt morți și nu știu. Ei au organisme vii, dar sunt morți spiritual. În cazul în care de-a lungul vieții nu își dau seama că trebuie să se nască spiritual, într-o zi vor înceta să mai existe pentru totdeauna. Planul Dumnezeu este ca oamenii să se trezească la această realitate și poate vor fi salvați (Mat.18: 14; 1 Tim.2: 4). Dar pentru ca aceștia să fie salvati, ei trebuie să înțeleagă că sunt pierduti.

Noi putem primi lumina cerului numai când suntem dispui să fim goliţi de sine. Putem înţelege caracterul lui Dumnezeu şi putem să-L acceptăm pe Domnul Hristos prin credinţă numai dacă suntem de acord să aducem fiecare gând în supunere faţă de Hristos. …

“Caci voi ati …murit, si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu…Hristos este viata voastra…” Col.3,3.4.