Category: Home

Ce a spus Ellen White despre folosirea vinului

VINUL și Spiritul Profetic “Căci noi suntem templul Dumnezeului Celui viu, cum a zis Dumnezeu: «Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu».” (2 Corinteni 6:16.) “Dacă însă este nevoie de ceva care să potolească setea, apa curată, băută cu puţin timp înainte

Ce a spus Ellen White despre folosirea cărnii

CARNEA ÎN ALIMENTAȚIE și Spiritul Profetic ”Căci noi suntem templul Dumnezeului Celui viu, cum a zis Dumnezeu: «Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul M eu».” (2 Corinteni 6:16.) ”Viaţa de pe pământ este începutul vieții din cer; educaţia de pe pământ reprezintă

Născut din Spirit

Încercând să se păzească de concepţia nemuririi sufletului, adventismul a mers prea departe în cealaltă direcţie. În general, astăzi, în adventism, omul este văzut ca fiind doar o bucată de ţărână ce respiră şi gândeşte. Aşa cum ar explica majoritatea adventiştilor, formula pare simplă. Dumnezeu a făcut pe om din ţărână, apoi i-a suflat în

Trinitatea crestină o dogmă imposibil de explicat

Două sunt scopurile pe care le urmăreste orice religie, că-i politeistă, henoteistă sau monoteistă: 1) Să-i facă pe oameni tot mai buni cu ajutorul moralei articulată pe dogme, acele adevăruri imuabile si indiscutabile, cu rang de postulate pentru credinciosi; 2) Să-i facă fericiti pe toti aceia care cred cu tărie într-o binemeritată răsplată pentru exemplaritatea

TRINITATEA ESTE O MONSTRUOZITATE – marturia ultimului pionier adventist

Te invit sa citesti acest document complet… Este o scrisoare a pastorului Washburn, ultimul pionier adventist in viata pana in 1955. Judson Sylvaneous Washburn (1863-1955) Pastorul J.S. Washburn a fost fiul pionierului adventist Calvin Washburn care s-a unit miscarii Millerite din 1840. J.S. Washburn a crescut intre pionierii adevntisti si a format credinta sa si